Ministrul Educației: Discutați cu copilul și supravegheați-l la teme

V Constantin

Ministrul Educației, despre meditații și teme: părinții să discute cu copiii, să îi supravegheze la teme și să se asigure că nu folosesc ChatGPT

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a declarat că, înainte de a apela la meditații, părinții ar trebui să discute cu copilul când acesta vine acasă de la școală, să îl supravegheze la teme și să se asigure că nu folosește ChatGPT. Abia ulterior, „pentru performanță sau pentru remediere, apelezi la anumite meditații”, a spus ministrul.

Declarațiile au fost făcute în emisiunea „Viitor pentru România” de la Prima News, joi, 10 septembrie, potrivit edupedu.ro.

Întrebat despre teme și meditații, Mihai Dimian a precizat: „Înainte de a apela la meditații să discutăm cu copilul când vine de la școală, îl supraveghem când face temele, te asiguri că nu folosește ChatGPT și ulterior, pentru performanță sau pentru remediere, apelezi la anumite meditații”.

Ministrul a subliniat că „este foarte bine că părinții se preocupă suplimentar de dezvoltare a educației, dar în același timp n-aș dori să idealizăm acest model, că prin meditații obții rezultate”. El a menționat că mulți elevi au obținut nota 10 la Evaluarea Națională fără meditații.

Mihai Dimian a atras atenția asupra a două riscuri ale meditațiilor: pierderea autonomiei elevului și învățarea după șablon. El a făcut legătura cu rezultatele testelor PISA, care măsoară capacitatea elevilor de a aplica cunoștințele în situații din viața reală.

„Unul: această autonomie, pentru că tot timpul ești ajutat de cineva și când ajungi la facultate sau ulterior să nu mai iei acest meditator, să nu te descurci la fel de bine cum o prezintă rezultatele respective. Doi: șablonizare, adică tu faci probleme pentru examen și după aia uite, vezi testele PISA care îți arată că nu reușești să aplici acele lucruri în viața curentă”, a explicat ministrul.

În cadrul intervenției, Mihai Dimian a fost întrebat despre eforturile de reformă în educație și despre posibilitatea eliminării meditațiilor și a orelor nesfârșite de teme pentru acasă. El a precizat că există teme obligatorii și teme facultative, care nu ar trebui tratate în același mod.

„Există ordin de ministru și din perioada domnului David, dar și dinainte. Noi trebuie să respectăm aceste ordine, adică regulile există, dar trebuie ca fiecare să le respecte. Sigur că trebuie să-i și ascultăm pe profesori care spun: eu nu am timp să mai discut cu toți ceilalți, să monitorizez pe fiecare”, a afirmat ministrul.

El a menționat că la învățământul primar s-au introdus două ore pe săptămână de activități remediale pentru copii și că există teme care țin de performanță, pentru elevii care doresc să participe la concursuri sau să se pregătească suplimentar.

Ministrul a vorbit și despre experiența personală, precizând că nu a făcut meditații în timpul școlii, dar a dat meditații când era student. El a observat că, spre deosebire de colegii care au făcut meditații, după terminarea liceului a avut o dorință mai mare de a învăța și de a studia pe parcursul vieții.

„Trebuie avut grijă un pic, aparent cu aceste meditații, orientându-ne către examene și făcând șabloane pentru examen, s-ar putea să ai două dificultăți în viață”, a avertizat Mihai Dimian.

În finalul intervenției, ministrul a reiterat importanța implicării familiei în educația copiilor: „Înainte de a apela la meditații, să ne asigurăm că stăm de vorbă cu copiii, că le spunem în fiecare zi: «mergi la școală, respectă-ți profesorii, respectă educația». Când vine acasă, îl întrebăm ce a făcut azi la școală, ce a învățat. Îl supraveghem atunci când face temele și ulterior, pentru performanță sau pentru remediere, apelezi și la anumite meditații”.

Share This Article