Alexandra Ivanov, mămica decedată la maternitate, ar fi împlinit 29 de ani. Trei copii au rămas fără mamă
Alexandra Ivanov, femeia care și-a pierdut viața la maternitatea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, ar fi împlinit vineri 29 de ani și ar fi sărbătorit 10 ani de căsătorie. La trei ani de la tragedie, tatăl Alexandrei s-a stins din viață din cauza bolii și a suferinței, potrivit declarațiilor făcute de soțul acesteia.
Gabriel Ivanov, soțul Alexandrei, își crește acum singur cei trei copii, în vârstă de 8, 7 și 4 ani. „Acești 3 ani sunt ca un coșmar care nu se mai termină. Din ce vedem până acum, cu toate că avem toate dovezile incontestabile, nu credem că se va face dreptate”, a declarat bărbatul.
La trei ani de la tragedia care a dus inclusiv la organizarea unor proteste la Botoșani, dosarul morții Alexandrei Ivanov nu a ajuns încă în instanță. Cauza se află în faza de urmărire penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Doctorița Mariana Pitrop, ginecologul care era de gardă în noaptea tragediei, este urmărită penal pentru ucidere din culpă. Aceasta a fost concediată de la maternitatea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani în decembrie 2023, la patru luni de la moartea Alexandrei Ivanov. În prezent, doctorița lucrează în două locuri ca medic ginecolog: la spitalul din Dorohoi și la o clinică privată din Suceava.
Spitalul Județean „Mavromati” nu este urmărit penal în dosar, însă a fost introdus în cauză ca parte responsabilă civilmente și ar putea suporta eventuale daune, în solidar cu medicul, în cazul în care ar pierde procesul care urmează să înceapă.
Potrivit avocatei Gianina Poroșnicu, care reprezintă familia Ivanov, dosarul nu a stat blocat la procuror în acești trei ani, ci a trecut prin mai multe etape de expertize medico-legale, contestații și contraexpertize, aceasta fiind principala cauză a întârzierii.
O expertiză medico-legală realizată anul trecut de Institutul de Medicină Legală Iași a fost contestată atât de familie, cât și de avocații doctoriței acuzate. În prezent, o contraexpertiză este în lucru la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București, însă reprezentanții INML au cerut amânări. Cea mai recentă amânare solicitată este pentru data de 29 septembrie.
Avocata Gianina Poroșnicu a precizat că întârzierile de acest fel nu sunt neobișnuite în dosarele care depind de expertize medico-legale, deoarece specialiștii sunt puțini, iar volumul de dosare este foarte mare, astfel că uneori o expertiză poate dura un an sau chiar mai mult.