Două spitale din Botoșani au scos la concurs patru posturi
Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani și Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe” Botoșani organizează concursuri pentru ocuparea mai multor posturi vacante, în această perioadă.
La Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani este disponibil un post vacant de îngrijitoare în cadrul secției Pneumologie I, cu atribuții și pentru Bloc alimentar, pe perioadă nedeterminată. Candidații trebuie să aibă școală generală, iar vechimea nu este necesară. Dosarele se depun până pe 6 octombrie.
Tot la această unitate spitalicească se organizează concurs și pentru un post temporar de îngrijitoare în cadrul secției Pneumologie I, cu atribuții și pentru Bloc alimentar. Condițiile de participare sunt aceleași ca la postul vacant pe perioadă nedeterminată.
Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe” Botoșani organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a două posturi temporar vacante, cu normă întreagă, de registrator medical, în cadrul Compartimentului de Evaluare și Statistică Medicală. Pentru aceste posturi se cer studii medii sau de specialitate, cu diplomă de bacalaureat.