Spitalul Municipal Dorohoi angajează secretară. Care sunt condițiile

V Constantin

Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs un post de secretară

Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de secretară, grad profesional IA. Unitatea sanitară are sediul în municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr. 75, județul Botoșani.

Postul scos la concurs este o funcție de execuție în cadrul Serviciului RUNOS, cu durată nedeterminată și un program de lucru de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână.

Condiții generale de participare

Potrivit anunțului, candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de articolul 15 din H.G. nr. 1336/28.10.2022, care aprobă Regulamentul-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Astfel, candidatul trebuie să aibă cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European sau cetățenia Confederației Elvețiene. De asemenea, trebuie să cunoască limba română, scris și vorbit.

Este necesară și capacitatea de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, precum și o stare de sănătate corespunzătoare postului, atestată prin adeverință medicală eliberată de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate.

Candidații trebuie să îndeplinească și condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice cerințelor postului. Totodată, nu trebuie să fi fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unor infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției sau infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face persoana incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

De asemenea, candidații nu trebuie să execute o pedeapsă complementară prin care li s-a interzis exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii și nici să nu se fi luat față de aceștia măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii.

Un alt criteriu general vizează absența condamnărilor pentru infracțiunile prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

Condiții specifice și studii

Pentru ocuparea postului de secretară, candidații trebuie să dețină diploma de bacalaureat. În ceea ce privește vechimea, este necesară o experiență de 3 ani și 6 luni în activitate.

Share This Article