O femeie de 65 de ani a fost salvată după ce a căzut într-o fântână de șase metri
O femeie în vârstă de 65 de ani a fost salvată, joi dimineață, de către pompieri, după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ șase metri, în localitatea Cătămaraști Vale, din județul Botoșani. Incidentul a declanșat o intervenție de urgență la care au participat mai multe echipaje.
La fața locului au sosit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și accesorii specifice, autospeciala cu modul de căutare-salvare, precum și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD. Salvatorii au constatat că femeia era conștientă și au acționat rapid pentru a o aduce la suprafață.
După scoaterea din fântână, femeia a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul.