O femeie din Botoșani a căzut de la etaj și a ajuns la Urgențe

V Constantin

Femeie din Botoșani, la un pas de tragedie după o cădere de la etajul al doilea

O femeie în vârstă de 67 de ani din județul Botoșani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” după ce a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din municipiul reședință de județ.

Potrivit medicilor, femeia era conștientă și cooperantă în momentul în care cadrele medicale au ajuns la ea, însă nu a putut explica ce s-a întâmplat în momentul producerii incidentului.

Diagnosticul stabilit de medicii de la urgențe a fost: „policontuzionata prin cădere de la aproximativ 8 m, traumatism cranio cerebral cu Pc, epistaxis bilateral oprit spontan, traumatism umăr drept și bazin, contuzie toraco-abdominală”.

Botoșăneanca a primit îngrijirile medicale necesare, urmând să rămână internată pentru mai multe investigații și tratamente.

Share This Article