Valeriu Iftime propune un stadion comun pentru Botoșani și Suceava, construit în afara orașului
Finanțatorul echipei de fotbal FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat că susține ideea construirii unui stadion nou în afara orașului și că ar fi dispus să împartă arena cu reprezentanții Sucevei, chiar dacă suporterii celor două formații se consideră rivali. Declarațiile au fost făcute pentru Tele M Sport.
Stadionul actual din Botoșani a fost renovat în mai multe rânduri, ultima dată în 2013. Arena are o capacitate de aproape 7.800 de locuri și este degradată în prezent. În acest context, Valeriu Iftime a vorbit despre un nou proiect, care ar urma să fie realizat în afara orașului.
Concret, finanțatorul celor de la Botoșani și-ar dori ca un nou stadion să fie construit la Dumbrăveni. El a explicat că ideea inițială a fost ca arena să fie amplasată între Suceava și Botoșani, astfel încât cele două echipe să joace împreună acolo.
„E foarte bună ideea de a face un stadion în afara orașului. La început, ideea mea a fost să fie un stadion între Suceava și Botoșani, să jucăm împreună acolo. Am vorbit cu președintele de la CJ Suceava, îl las să se calmeze. Dar nu-l va face, cum nu o să fac nici eu cimitir în centrul orașului. Deci nu o să se întâmple asta. Singura soluție logistică și financiară pentru ambele entități ar fi să îl facem acolo. Dar există și această luptă a suporterilor, care spun că sunt dușmani între ei. Acolo ai loc, poți face un superproiect”, a declarat Valeriu Iftime pentru Tele M Sport.
Distanța dintre Botoșani și Dumbrăveni este de 35 de kilometri, iar cea dintre Suceava și Dumbrăveni este de 20 de kilometri.