Un tânăr milionar din Botoșani contestă în instanță o amendă primită de la poliție
Sebastian Dobrincu, un tânăr milionar originar din Botoșani, a deschis un proces împotriva Poliției Române după ce a fost sancționat cu o amendă la jumătatea lunii iulie a acestui an. Tânărul consideră că sancțiunea primită de la agenții de poliție a fost aplicată ilegal și a decis să conteste măsura în justiție.
Dosarul a fost înregistrat la doar trei zile după aplicarea amenzii, iar magistrații de la Judecătoria Sectorului 1 urmează să stabilească primul termen de judecată după analizarea cererii de chemare în judecată și a probelor depuse la dosar.
Miza procesului este semnificativă: dacă va reuși să demonstreze cu imagini video sau cu martori că sancțiunea a fost nejustificată, milionarul va scăpa atât de amendă, cât și de suspendarea dreptului de a conduce. Totul depinde de probele pe care le vor administra în instanță atât Sebastian Dobrincu, cât și reprezentanții Poliției Române.