Nouă șoferi periculoși, scoși din trafic de polițiștii din Botoșani

V Constantin

Polițiștii din Botoșani au scos din trafic nouă șoferi periculoși

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au intervenit la peste 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin intermediul apelului unic 112. Acțiunile s-au desfășurat pe raza întregului județ, având ca scop prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice și rutiere.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 134 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 64.000 de lei.

Nouă conducători auto au rămas fără permis

Polițiștii rutieri au desfășurat activități dedicate prevenirii accidentelor de circulație și creșterii gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic nouă conducători auto care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, fiindu-le suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, conform legii.

Autoritățile au anunțat că acțiunile de prevenire a faptelor antisociale și de supraveghere a traficului rutier vor continua și în perioada următoare.

Share This Article