Prodalcom SA Botoșani câștigă un proces cu statul român la Curtea de Apel Cluj
Compania Prodalcom SA Botoșani a obținut la Curtea de Apel Cluj anularea unei hotărâri a Tribunalului Botoșani prin care i-au fost respinse despăgubirile solicitate ca urmare a achitării către buget a unor taxe considerate abuzive. Decizia a fost pronunțată în data de 24 septembrie 2026.
Prodalcom SA, unul dintre cei mai importanți jucători din industria românească de alcool și băuturi spirtoase, a deschis mai multe acțiuni împotriva Ministerului de Finanțe și a cerut strămutarea proceselor la o altă instanță. Dosarele au ajuns astfel la Curtea de Apel Cluj.
Magistrații din Cluj au casat una dintre sentințele Tribunalului Botoșani și au trimis dosarul spre rejudecare la Tribunalul Cluj. Soluția pe scurt a instanței: „Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă SC PRODALCOM SA împotriva Sentinţei civile nr. 207/09.05.2025 pronunţată de Tribunalul Botoşani, în dosar nr. 338/40/2025 pe care o casează în întregime şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj. Cu drept de recurs în termen de 48 ore de la pronunțare în ceea ce privește cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României. Definitivă în rest.”
Compania, controlată de omul de afaceri Cornel Șfaițer, a deschis mai multe acțiuni în instanță pentru a recupera „taxa pe viciu”, pe care Directiva 2008/118/CE din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor o consideră abuzivă și pe care statul român a eliminat-o în 2018, printr-o ordonanță de urgență (OUG 114/2018).
În ciuda argumentelor juridice aduse, instanțele de judecată, respectiv Tribunalul Botoșani și Curtea de Apel Suceava, au respins cele mai multe dintre acțiuni. În întreaga țară, alți producători de alcool din România și-au recuperat taxele de viciu plătite de la instituirea acestora, în 2006, până la eliminarea lor, în 2018.
Prodalcom SA a anunțat că este dispusă să meargă până la forurile europene pentru a-și câștiga dreptatea, după ce statul a refuzat să îi restituie importante sume de bani încasate necuvenit.