O tânără din Botoșani a ales agricultura după ce a studiat Dreptul
La 29 de ani, Mirela este studentă în anul IV la Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași. Deși a absolvit Liceul „A.T. Laurian” din Botoșani și a urmat inițial Facultatea de Drept, pasiunea pentru pământ a determinat-o să schimbe direcția profesională.
Astăzi, tânăra își propune să pună în practică cunoștințele dobândite pentru a contribui la dezvoltarea fermei vegetale pe care familia sa o administrează în comuna Leorda, județul Botoșani.
„Am ajuns la Facultatea de Agricultură din Iași pentru a dezvolta împreună cu familia mea ferma vegetală, pentru a acumula cât mai multe cunoștințe despre o agricultură digitalizată și pentru a avea mai multă încredere în propriile forțe”, a declarat Mirela.
Pentru ea, agricultura nu mai reprezintă doar tradiție și muncă fizică, ci și tehnologie, cunoaștere și curajul de a privi spre viitor.