Accident la Botoșani: un copil de trei ani, în stare gravă, lovit de o mașină în curte

V Constantin

Accident grav în Botoșani: un copil de trei ani, în stare critică după ce a fost lovit de o mașină

Un copil în vârstă de trei ani, din localitatea Hlipiceni, județul Botoșani, se află în stare gravă după ce a fost lovit de un autoturism în curtea unei gospodării. Evenimentul a avut loc joi, iar intervenția echipajelor medicale a fost una complexă, implicând atât resurse terestre, cât și aeriene.

Potrivit informațiilor, un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, aflat în deplasare către o altă solicitare, a fost redirecționat pentru a acorda asistență medicală copilului accidentat.

La sosirea echipajului, minorul prezenta policontuzii, cu deteriorarea stării clinice, alterarea stării de conștiență și scăderea saturației de oxigen. Echipajul SAJ a inițiat imediat măsurile de stabilizare a pacientului, care a fost ulterior predat echipajului de terapie intensivă mobilă (TIM), direcționat de asemenea către caz.

Având în vedere gravitatea situației, din coordonarea medicală a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD. Acesta a aterizat în localitate și a preluat copilul de la echipajul TIM, în vederea transportului către o unitate medicală de specialitate.

Intervenția s-a desfășurat prin colaborarea echipajelor medicale terestre și aeriene, pentru asigurarea continuității îngrijirilor medicale și a transferului pacientului în condiții de siguranță.

Share This Article