Consiliul Județean Botoșani a aprobat documentația tehnică pentru reabilitarea Casei Moscovici
Consiliul Județean Botoșani a aprobat, în ședința de săptămâna trecută, documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Casa Moscovici – Patrimoniu sustenabil comunitar”. Clădirea, monument istoric în care funcționează în prezent o parte din Biblioteca Județeană, a fost preluată de la societatea Nord Proiect SA.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean, necesitatea proiectului derivă din starea avansată de degradare a clădirii monument istoric, din neutilizarea spațiilor și din neconformitatea cu reglementările tehnice, de siguranță și eficiență energetică în vigoare. Oportunitatea proiectului este justificată de valoarea arhitectural-istorică a imobilului și de impactul economicosocial și cultural asupra comunității din Botoșani.
În baza concluziilor expertizei tehnice și a studiului istoric și arhitectural a fost întocmită Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții, din devizul general rezultând o valoare de investiție de 28.428.180 lei, inclusiv TVA.
Scurt istoric al clădirii
Clădirea a fost construită între anii 1865–1888 de către bancherul evreu Boris Moscovici, ulterior fiind vândută Camerei de Comerț, denumită Palatul Camerei, instituție care a folosit-o între cele două războaie. La 1 Mai 1944, Consiliul de Administrație a închiriat trei camere pentru Serviciul Sanitar al orașului, două camere pentru Poliție, iar la etaj pentru Instanța Specială de Judecată „Tribunalul”. În cele din urmă, clădirea a fost destinată Bibliotecii, fiind înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2010 cu codul LMI BT-IIm-B-01913.
Caracteristici arhitecturale și structurale
Casa Moscovici este amplasată pe un teren în suprafață de 1099 mp și a fost construită în stil neoclasic cu elemente eclectice, baroce și plan simetric palladian, având o suprafață construită de 875 mp și suprafață construită desfășurată de 1800 mp.
Construcția are prevăzute fundații continue de piatră, cu adâncimea de fundare de 2,30 m, subsol din zidărie de cărămidă. Structura clădirii este din zidărie portantă, cu grosime de 60 cm, ce se menține într-o stare bună și se încadrează în clasa de risc seismic Rs III, fără a necesita consolidări structurale majore, ceea ce permite o intervenție orientată direct pe restaurare, eficientizare și refuncționalizare.