Crimă din gelozie! Femeie de 27 de ani ucisă de soț

V Constantin

Femeie de 27 de ani ucisă de soțul său, într-un conflict spontan pe fondul geloziei, în județul Vrancea

O crimă a avut loc duminică, în comuna Gugești, județul Vrancea, unde o femeie de 27 de ani a fost ucisă de soțul său. Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, între cei doi soți ar fi izbucnit un conflict spontan, declanșat pe fondul geloziei.

În timpul conflictului, femeia ar fi fost înjunghiată cu un obiect tăietor-înțepător de către soțul său. La fața locului au fost direcționate de urgență un echipaj de poliție și un echipaj medical. Din nefericire, cadrele medicale au declarat decesul victimei.

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie sub forma omorului. Ulterior, instanța a admis propunerea de arestare preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Share This Article