Șapte permise de conducere reținute de polițiștii botoșăneni în 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat acțiuni la nivelul întregului județ pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere. În acest interval, oamenii legii au intervenit la 40 de evenimente, dintre care 36 au fost semnalate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 60.000 de lei.
Pe linie rutieră, au fost reținute 7 permise de conducere, dintre care 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. De asemenea, au fost retrase 9 certificate de înmatriculare pentru neregulile constatate.