Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani împlinește 58 de ani de la înființare

V Constantin

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a sărbătorit 58 de ani de la înființare

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a marcat, în data de 24 septembrie 2026, împlinirea a 58 de ani de la înființare, printr-un eveniment aniversar care a reunit aproximativ 250 de participanți – cursanți, profesori, părinți, invitați și iubitori ai artei.

Aniversarea a avut o dublă semnificație, fiind totodată și spectacolul-prezentare organizat în cadrul proiectului „Orizonturi Educaționale-Artistice dincolo de Frontiere – EdAH”, derulat prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Ucraina.

Cei 58 de ani de existență ai instituției reprezintă generații de cursanți care și-au descoperit și cultivat talentul, profesori care au format și îndrumat cu profesionalism și dăruire, dar și o contribuție constantă la păstrarea, promovarea și transmiterea valorilor culturale și artistice.

Publicul s-a bucurat de un program artistic divers, prin care au fost reprezentate mai multe dintre domeniile de studiu ale școlii: muzică instrumentală, canto, teatru, muzică ușoară și folclor. Pe scenă au evoluat cursanți ai diferitelor clase, Band-ul Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani, coordonat de Alexandru Ciobanu și Florin Ciobanu, precum și Orchestra „Mărțișor”, coordonată de profesor Andrei Dumbravă.

Momentele artistice au pus în valoare talentul cursanților și, deopotrivă, munca și dăruirea profesorilor care îi pregătesc și îi îndrumă.

Evenimentul aniversar a fost completat de o expoziție de meșteșuguri populare, precum și de o expoziție de pictură și grafică, oferind publicului posibilitatea de a descoperi diversitatea formelor de expresie artistică promovate și susținute de Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani.

Share This Article