Tragedie! Un copil de 11 ani a murit într-un accident banal

V Constantin

Un copil de 11 ani a murit după o căzătură de pe bicicletă, în județul Alba

Un minor în vârstă de 11 ani și-a pierdut viața miercuri, după ce a căzut de pe bicicletă, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă pe raza localității Heria, din județul Alba. Evenimentul a fost anunțat drept un accident banal, dar consecințele s-au dovedit a fi extrem de grave.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la incident, după ce băiatul a căzut în timp ce se afla pe bicicletă. La fața locului au sosit de urgență cadrele medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare.

Din nefericire, eforturile medicilor au fost zadarnice. Copilul nu a mai putut fi salvat, iar decesul a fost declarat la scurt timp. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Share This Article