Fost preot caterisit, acuzat că slujea ilegal într-o „biserică” amenajată în propria gospodărie
Un bărbat de 38 de ani din județul Botoșani, fost preot caterisit, este acuzat că desfășura activități religioase fără drept într-un spațiu neautorizat, amenajat în gospodăria părinților săi din satul Fundu Herții, comuna Cristinești. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare, pe 30 septembrie 2026, șapte mandate de percheziție domiciliară la domiciliul și imobilele aparținând sau folosite de persoana bănuită.
Perchezițiile s-au desfășurat în localitatea Cristinești și în municipiul Botoșani, iar bărbatul a fost condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere. Ancheta vizează infracțiunile de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
Anchetatorii: activități religioase desfășurate fără drept din 2018
Potrivit probatoriului administrat, în perioada 2018 până în prezent, persoana în cauză ar fi desfășurat, în mod repetat, fără drept, activități cu caracter religios specifice cultului ortodox într-o încăpere neautorizată, situată la domiciliul său. Spațiul ar fi fost amenajat într-un mod asemănător lăcașurilor de cult ortodoxe.
Anchetatorii precizează că bărbatul ar fi utilizat veșminte și obiecte similare celor folosite de preoții creștin-ortodocși, existând suspiciunea că aceste elemente ar fi fost folosite pentru a crea aparența exercitării legitime a unor activități religioase și pentru a induce în eroare persoanele participante, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale.
În cadrul activităților desfășurate de polițiști au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care interesează cauza. Acțiunile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, precum și al jandarmilor din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.
Caterisit în 2014 pentru abateri canonice
În cazul bărbatului din Botoșani, un comunicat oficial al Arhiepiscopiei Bucureștilor arată că, la începutul anilor 2000, acesta a devenit călugăr la Mănăstirea Sihăstria Rarăului, unde a primit numele de Onufrie. Comportamentul său de monah nu a fost în concordanță cu normele Bisericii Ortodoxe Române, astfel încât, în ședința din 8 mai 2014, Consistoriul monahal al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a pronunțat caterisirea ieromonahului Onufrie – Căruntu Emilian de la mănăstirea Sihăstria Rarăului.
Potrivit sursei citate, măsura a fost luată pentru abateri canonice, încălcarea sistematică a unor prevederi din regulamentul vieții monahale și practici liturgice neconforme cu rânduiala ortodoxă. Prin caterisire, fostul ieromonah a pierdut calitatea de slujitor al Bisericii Ortodoxe Române și, în consecință, dreptul de slujire.
Acuzații de practici necanonice și îndemnuri la donații
Comunicatul Arhiepiscopiei Bucureștilor mai arată că, după caterisire, bărbatul a continuat practicile liturgice interzise, prin care îi înșela pe credincioșii ortodocși din București, cărora la început li se recomanda drept cleric al unei autointitulate „Mitropolii Autonome de Milano și Aquileea”, nerecunoscută nici de statul italian și nici de vreuna dintre Bisericile Ortodoxe surori. Ulterior, potrivit aceleiași surse, acesta pretindea că este preot al Asociației Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar – „Episcop Gherasim”, de asemenea nerecunoscută de stat ca cult religios.
Oficialii Bisericii atrăgeau atenția încă de atunci că „credincioșii sunt derutați de faptul că acest pretins ieromonah Onufrie folosește în mod abuziv veșminte preoțești și oficiază în mod necanonic și ilegal slujbe ortodoxe pentru obținerea de foloase materiale în interes personal, îndemnând credincioșii ortodocși să vină la el pentru a venera icoana Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou și a oferi pomelnice cu donații ca să fie pomeniți la slujbe”.
După caterisire, fostul preot și-a amenajat un lăcaș de cult în două garaje din București, unde îi invita pe credincioși să se închine la icoana Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Mare, cerându-le pomelnice cu donații. Arhiepiscopia Bucureștilor a recomandat credincioșilor ortodocși „să nu se lase înșelați de acest fost preot călugăr și să sesizeze autoritățile abilitate ale statului când li se solicită să ofere bani și bunuri materiale, pentru a fi pomeniți la slujbele religioase”.
Activ pe rețelele sociale, cu zeci de mii de urmăritori
Din 2016, bărbatul s-a mutat la Fundu Herții, unde și-a amenajat „biserica” într-o anexă din gospodăria bunicului său. De atunci, continuă să se considere preot și să facă slujbe, profitând de naivitatea oamenilor, potrivit materialului inițial. Pe TikTok, acesta folosește contul „Părintele Efrem”, unde adună zeci de mii de urmăritori.