Echipamente moderne pentru polițiștii criminaliști din Botoșani
Polițiștii criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au fost dotați cu echipamente moderne, menite să eficientizeze activitățile specifice și să crească capacitatea de intervenție și investigare criminalistică.
Dotarea vizează structurile criminalistice cu atribuții pe linie de cercetare la fața locului, precum și Compartimentul de poliție canină. Aceasta contribuie la creșterea aportului mijloacelor specifice, la identificarea autorilor de infracțiuni și la probarea vinovăției acestora.
În acest scop, polițiștii au primit șase sisteme de iluminare portabile cu capacitate ridicată și un costum de protecție pentru antrenamentul de agresivitate cu câinii de serviciu.
Echipamentele sporesc calitatea activităților de cercetare la fața locului în cazul infracțiunilor grave, în special în condiții de iluminat insuficient — pe timp de noapte, în depozite sau subsoluri — ori în condiții meteorologice nefavorabile. Totodată, acestea permit identificarea și ridicarea tuturor categoriilor de urme cu valoare criminalistică descoperite în câmpul infracțional și dezvoltarea aptitudinilor echipelor prin asigurarea unor condiții optime de antrenament cu echipament modern specific.