Tragedie! Nepotul unui consilier local a murit la doar doi ani

V Constantin

Tragedie în Mileanca: Un băiețel de doi ani a murit din cauze medicale

O familie din localitatea Mileanca, județul Botoșani, trece printr-un moment de cumplită durere după ce băiețelul lor de doar doi ani s-a stins din viață. Copilul se numea Walter Vreme și era fiul lui Valerian și Carolina.

Vestea tragică a fost făcută publică chiar de bunicul micuțului, care este consilier local în comuna Mileanca. Acesta a transmis un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare.

„Cu durere în suflet anunțăm că nepoțelul nostru drag, Walter Vreme, fiul lui Valerian și Carolina, a plecat acasă la Domnul”, a scris bunicul îndurerat.

Potrivit informațiilor disponibile, decesul copilului a survenit în urma unor probleme medicale.

Înmormântarea va avea loc duminică, 4 octombrie, începând cu ora 11.00. Priveghiul se desfășoară la Biserica Penticostală din Mileanca.

Share This Article