Scumpirea curentului. Ministerul Energiei anunță cât vor crește facturile

V Constantin

Ministerul Energiei estimează creșteri moderate ale tarifelor la energie electrică, de până la 10%

Facturile la energia electrică vor înregistra creșteri moderate în perioada următoare, estimate la până la 10%, potrivit declarațiilor secretarului de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Anunțul a fost făcut marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic desfășurate la sediul Transelectrica.

Oficialul a explicat că majorarea facturilor este influențată atât de scumpirea tarifelor, cât și de consumul mai ridicat din această vară, determinat de temperaturile extrem de ridicate. „Fiind o vară foarte călduroasă, consumatorii casnici vor avea facturi puțin mai mari, pentru că și consumul a fost mai mare, probabil din cauza funcționării aparatelor de aer condiționat”, a precizat Bușoi.

Potrivit acestuia, unul dintre furnizorii de energie electrică a anunțat deja o creștere de tarif pentru perioada următoare, menționând că este vorba despre Hidroelectrica, care continuă să practice cel mai scăzut tarif de pe piață. Creșterea anunțată este de aproximativ 7%.

Secretarul de stat a explicat că perioada de secetă, reducerea producției și închiderea reactoarelor au generat un deficit de 900 de MW din contracte bilaterale la preț fix, compensat prin achiziții de pe Piața Zilei Următoare din România și din regiune. Aceste costuri se vor regăsi în tarifele din această toamnă.

„Creșterile de tarife, cel mai probabil moderate, vor fi de până în 10% pentru perioada următoare. Aici trebuie văzut de la caz la caz și trebuie să așteptăm anunțurile furnizorilor”, a concluzionat Cristian Bușoi.

Share This Article